Header6
logoA
Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Agroturismul în Franța – o altă poveste de succes

După exemplele de bună practică în domeniul agroturismului din Italia, iată o nouă poveste de succes din partea vestică a Europei: agroturismul în Franța.

Deși considerat mai puțin dezvoltat decât ar fi de așteptat, turismul rural este un segment important al turismului din Franța. Direcția dezvoltării este determinată în primul rând de motivații legate de conservarea patrimoniului construit și natural, precum și de diversificarea activității agricultorilor în vederea realizării de venituri suplimentare.

Serviciile de bază oferite de unitățile agroturistice din Franța sunt foarte asemănătoare celor întâlnite în cazul fermelor din Italia. Cazarea se realizează în căsuțe (gîtes), în camere de oaspeți și case de oaspeți, nelipsind din ofertă nici spațiile pentru camping, fie în mijlocul naturii, fie pe ferme. De regulă, serviciile de catering sunt accesibile în cadrul hanurilor, sau în regim de meniul zilei, degustare sau snacks la fermă. Activitățile sportive și recreative includ o varietate largă de activități, de la pescuit, vânătoare și călărit până la diferite sporturi în aer liber. Nu lipsesc nici activitățile culturale și educaționale: turiștii sunt așteptați cu diverse programe prin care au oportunitatea de a cunoaște agricultura și viața de la sat, dar sunt prezente și fermele educaționale (de văzut ”fattoria didattica” în Italia), și așa numitele ”școli la fermă”. Oferta serviciilor agroturistice nu ar fi completă fără comercializarea de produse organice locale.

2salon_sejour

O bună practică la nivel de sistem din Franța o reprezintă sistemele de certificare franceze. Așa cum este prezentat în studiul de bune practici din domeniul agroturismului din Toscana, Provence si Bavaria, realizat de CerTour și partenerii săi (în cadrul unui proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Comun de Cooperare Bazinul Mării Negre 2007-2013), există mai multe astfel de sisteme principale, printre care Bienvenue à la Ferme, Gîtes de France, Standards of Comfort – épis Gîtes de France (ears of corn) sau Les Pays d’Accueil Touristique.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra sistemelor de certificare a serviciilor agroturistice din Franța, ne-am adâncit un pic în informațiile și curiozitățile de pe paginile web ale acestora.

Bienvenue à la Ferme

Bienvenue à la Ferme este o marcă a Camerei de Agricultură, reprezentând cea mai mare rețea de fermieri și antreprenori agroturistici din Franța, cu peste 6500 de membrii de pe tot teritoriul țării. Fermierii care aparțin acestei rețele oferă spre comercializare produse agricole, (inclusiv în magazine colective), cazare și masă, precum și programe recreative.

bienvenue

În ceea ce privește serviciile de masă, sute de membrii ale rețelei dețin un han, alții oferă scnacks la fermă (specialități și băuturi locale), degustări de vinuri sau pachete picnic, dar serviciile de catering includ și organizarea de evenimente la fermă.

Pe imaginea de mai jos se vede hanul Domaine de Tenon (Provence, Vaucluse), unul dintre cele 361 de hanuri (”ferme auberge”) accesibile de pe pagina web a rețelei.

299910-Domaine_de_Tenon_FA

Rețeaua include și furnizori care oferă servicii adiționale, inclusiv ferme educaționale, ferme de cai și ferme care oferă programe de vânătoare.

De exemplu, RIPAUD EQUITATION La Garrelière este o fermă de cai din Vendée (regiunea Pays de la Loire), funcționând în același timp și ca fermă didactică, unde copii pot descoperi lumea cailor și poneilor, fauna și flora, precum și activitățile agricole de pe ferma biodinamică a familiei Garrelière.

lovasfarm

Membrii rețelei trebuie să respecte o serie de criterii de calitate, începând de la criteriile de bază privind asigurarea bunăstării pentru turiști, până la criterii specifice privind abordarea personalizată a serviciilor, conservarea patrimoniului natural prin practici agriculturale sustenabile și responsabile și a celui construit, prin menținerea arhitecturii tradiționale.

Gîtes de France

Gîtes de France este cea mai mare rețea a unităților de cazare din Franța (incluzând unități tip holiday cottage, camere bed&breakfast, cazare city break și campsites&chales), creată în anul 1951 în cadrul mișcării care a vizat dezvoltarea unităților de cazare turistică și stoparea depopulării satelor. Prin promovarea unităților de cazare de pe tot teritoriul țării rețeaua atrage aproximativ 20% a turiștilor stărini care vizetează Franța. Vânzările realizate prin rețeaua Gîtes de France implică aproximativ 44000 de proprietari de case de închiriat și camere de oaspeți.

Pe pagina oficială a rețelei sunt accesibile toate unitățile de cazare Gîtes de France, inclusiv ofertele speciale, cu posibilitatea de a rezerva on-line unitatea aleasă. Facilitățile de cazare sunt clasificate și promovate și în funcție de sezon și de serviciile adiționale accesibile. Astfel turiștii pot filtra unitățile din baza de date în funcție de tipuri de vacanță, cum ar fi Schi Alpin, Boxing Day, Charm, Copii, Crăciun, Rural, Eco-Gîte, Ecogeste, Sporturi extreme, Pesciut, Grădini, Recoltă, Golf, Gourmet, Hiking, Călărit, Motociclism, Ciclism, Munți, Schi nordic, Vinuri, Fermă, Vacanță la mare, Bienvenue à la Ferme sau Wellness.

gitesdefrance

Rețeaua Gîtes de France administrează și alte pagini web specifice. De exemplu, Chambres d’hôtes Gîtes de France este pagina dedicată camerelor tip B&B, La boutique : guides, coffrets cadeaux et chèques cadeaux Gîtes de France este un webshop de unde pot fi cumpărate ghiduri, broșuri și cupoane de cadou ale rețelei, Charme & Château este dedicată castelelor și unităților de cazare din categoria Charm.

Standardul de confort – épi (spic de grâu) Gîtes de France

Conform informațiilor de pe pagina web a rețelei, marca de calitate Gîtes de France garantează condiții de conform precise, prin acordarea de spicuri de grâu. În cazul unităților de cazare turistică sunt acordate de la 1 la 5 épi Gîtes de France, după cum urmează:

1 épi:

Spațiu exterior, mobilier de grădină, o singură baie și toaletă pentru maxim 6 persoane, o a doua baie în cazul unităților care pot găzdui minim 7 persoane, boiler sau cuptor mic, masă de bucătărie, oală sub presiune, frigider, produse de curățat, fier de călcat, la cerere scaunel pentru copii.

2 épis:

În plus față de facilitățile unităților cu un épi, sau în loc de acestea: barbecue, mașină de spălat (pentru unitățile de cazare pentru minim 6 persoane), blender, aparat de făcut cafea, antenă TV, la cerere față de masă și prosoape.

3 épis (“Comfort”):

În plus față de facilitățile unităților cu două épis, sau în loc de acestea: acces independent și grădină privată, două toalete (pentru unități care pot caza minim 7 persoane), mașină de spălat rufe, masină de spălat vase (pentru unități care pot caza minim 5 persoane), cuptor, TV color, aparat telefonic, la cerere servicii de curățenie.

4 épis (“Premium”):

În plus față de facilitățile unităților cu trei épis, sau în loc de acestea: teren de proprietate unică, amenajare și decor interior de standarde de calitate foarte ridicate, șemineu sau sobă, cuptor cu microunde, frigider cu congelator, centrifugă (pentru unități care pot caza minim 6 persoane).

5 épis (“Luxury”):

În plus față de facilitățile unităților cu patru épis, sau în loc de acestea: parc privat sau grădina amenajată, facilități recreaționale (de exemplu teren de tenis, piscină sauna sau jacuzzi), garaj, respectiv pentru unități care pot caza minim 3 persoane: mașină de spălat, centrifugă, hi-fi, video player.

Pe lângă clasificarea caselor (gîtes) sunt clasificate și toate camerele tip B&B (“chambres d’hôtes”) din cadrul rețelei, acestea obținând de la 1 la 5 éti în funcție de calitatea arhitecturală a casei, mediul înconjurător, nivelul de confort, decorație și servicii, fiind reclasificate cel puțin o dată în fiecare cinci ani. Rețeaua Gîtes de France include și campinguri și case de lemn (chalet), acestea având la rândul lor propria clasificare.

Așadar, pentru turiștii străini care vor să viziteze Franța, și preferă să închirieze un ”gîte” sau o cameră de oaspeți B&B, pagina oficială a rețelei Gîtes de France este o platformă de neprețuit, oferind nu doar facilitatea on-line booking, dar și o serie de informații importante privind unitățile de cazare.

De exemplu, pe imaginea de mai jos se vede Gîte Hop’La House, un gîte de patru spicuri, deschis recent în regiunea Alsacia, în comuna Ingersheim, în apropierea drumului vinului din Alsacia. Casa de 200 mp, cu 3 camere, cu o capacitate de 10 persoane, este o construcție veche din secolul al XVI-lea, care funcționa ca și casă de vinuri. Casa este echipată cu aparat TV, acces la internet, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe, iar facilitățile exterioare includ o terasă, zonă de parcare, precum și o zonă barbecue. Oaspeții au la dispoziție lenjerii și echipamente pentru copii mici.

alsace

Les Pays d’Accueil Touristique

Marca Les Pays d’Accueil Touristique, creată în anul 1976, se leagă de federația națională cunoscută în Franța ca PAT. Federația are un rol important în dezvoltarea turismului, inclusiv a turismului rural din Franța, în special prin asigurarea de facilități, prin organizarea de evenimente turistice, acțiuni marketing, precum prin formarea profesională a actorilor implicați în sectorul turistic.

Les plus beaux villages de France

Titul Les plus beaux villages de France (”Cele mai frumoase saturi din Franța”) se acordă localităților rurale cu mai puțin de 2000 de locuitori și care au menținut patrimoniul lor arhitectural excepțional. Începând din anul 1982 un număr de 157 de sate au obținut acest titlu, fiecare dintre acestea având un bogat patrimoniu arhitectural și istoric.

Unul dintre satele care au obținut acest titlu este Riquewihr, un sat fermecător din Alsacia, cu clădiri vechi, fortificație medievală și vinuri excepționale, un sat care arată și azi aproape cum arăta în secolul al XVI-lea.

Riquewihr-Dolder-nuit

Pentru un alt exemplu, un alt sat dintre cele mai frumoase din Franța este Aiguèze, din regiunea Provence, cu doar puțin peste 200 de locuitori. Patrimoniul arhitectural al satului include o biserică din secolul al XI-lea și o moară de ulei antică, mai mult, satul se bucură și de vinuri bune de origine din zona viticolă Côtes du Rhône.

aigueze

În afară de mărcile de calitate menționate în studiul CerTour există încă două mărci semnificative, acordate unităților de cazare turistică din Franța.

Rețeaua Clévacances, considerată rețeua top în domeniul vacanțelor în familie, are 18000 de membri, clasificați în 5 categorii, în funcție de criteriile de calitate atinse. Simbolul mărcii este cheia, unitățile deținând de la 1 la 5 chei (1 – basic facilities, 2 – reasonable facilities, 3 – good facilities, 4 – excellent facilities and amenities, 5 – exceptional amenities and environment). Ca și în cazul rețelei Gîtes de France, ofertele Clévances sunt încadrate și în categorii tematice, de ex. By the Sea, Farm Holidays, Green Holidays, Wellness and Spa, In the Countryside, In the Mountains, Wines and Vineyards etc.

Fleurs de Soleil este o marcă de calitate creată în 1997 de asociația națională Fleurs de Soleil, și este singura organizație oficială specializată pe unități de cazare tip B&B. Marca de calitate se acordă în cadrul unui sistem de certificare a calității ISO 9001. Asociația are 500 de membrii, reprezentând 1500 camere de oaspeți prin toată Franța.

Sumar al bunelor practici:

  • Sisteme de certificare a calității serviciilor și produselor agroturistice, asigurând calitate și clasificare precisă prin acordarea de mărci de calitate
  • Apartenența la rețele pentru a beneficia de facilități, inclusiv acțiuni de marketing, vânzare și reprezentare
  • Marketing comun al vinurilor
  • Titlul ”Les plus beaux villages de France”

! Pentru sursele imaginilor dați click pe imagini. (For image credits click on the photos.)

 

—————

Și venind vorba de vinuri și Provence: