Header6
logoA
Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Bune practici la noi acasă – partea 2: Hotel President, Băile Felix

După poveștile de succes din Franța, Italia și Germania avem plăcerea de a vă prezenta o serie de bune practici din județele Covasna și Bihor. Colecția de bune practici face parte din studiul interregional elaborat de experții noștri în cadrul activității de suport pentru elaborarea și implementarea strategiilor integrate pentru dezvoltarea inițiativelor locale în zonele rurale.

Un hotel de patru stele cu aquapark

Hotelul President din Băile Felix a fost deschis în 2001, acesta constând atunci din aripa de la intrare, cu o capacitate de 31 de camere, un restaurant și o mică piscină exterioară. Pe parcursul timpului, aproximativ o dată la doi ani au avut loc diverse extinderi. Hotelul este acum unul de patru stele, și totodată dispune și de un aquapark, singurul din stațiune, care oferă o posibilitate de distracție pentru toate categoriile de turiști.

285509_106079462824032_7950814_n

Prima extindere a complexului turistic a fost o sală de evenimente de 350 de locuri, fiind prima sală din stațiune de genul acesta, bucurându-se de un mare succes. După aceea a urmat realizarea unui camping din fonduri SAPARD.

Din 2007 a fost derulat realizarea aripii noi, extinderea a durat patru ani, din cauza birocrației din acea vreme, în cazul proiectelor depuse pe POR (Programul Operațional Regional). Trei ani a durat depunerea proiectului și un an construcția în sine. Iar în 2011, a fost dat în folosință hotelul cu un total de 60 de camere, săli de conferință, baze de tratament, la un standard de patru stele.

284399_106079619490683_7961626_n

Tot în 2011 a fost demarat proiectul pentru realizarea aquaparkului, de data asta din surse proprii și un credit, deoarece nu s-a reușit atragerea de fonduri europene.

Aquaparkul a fost dat în folosință în octombrie 2012, fiind un real succes pentru complex, și pentru stațiune la fel: pentru hotel a crescut gradul de ocupare cu 20-25%, și pentru stațiune a reprezentat o soluție la sezonalitatea turismului, 2012 fiind primul an în care pensiunile din stațiune nu au fost nevoițe să se închidă pe timp de iarnă, turiștii sosiţi la aquapark cazându-se în întreaga stațiune, nu numai la hotelul President.

aquapark20121025-15-0d345ec4db

De ce este bună practică?

În acest caz, putem vorbi despre o bună practică în domeniul turismului din mai multe motive. În primul rând, faptul că complexul a fost dezvoltat treptat, cu câte un proiect de extindere la fiecare 2 ani, finanțat în mare parte din fonduri europene. Apoi, calitatea serviciilor și profesionalismul angajaților sunt deosebit de bune, depășind cu mult celelalte unități de cazare, pe plan local.

Complexul are 84 de angajați, echipa fiind selectată din cei mai buni profesioniști de pe plan local. Se remarcă în mod deosebit medicul balneolog și bucătarii restaurantului.

10151853_549347355163905_390906938843775839_n

Complexul are o abordare inovativă în context local, prin realizarea Aquaparkului, prin organizarea diferitelor evenimente și programe, reușește să aducă un plus turiștilor sosiți aici, oferă divertisment și distracție într-o stațiune care are o reală nevoie de asta.

Acest mod de dezvoltare este unul inovativ în contextul stațiunii, totodată se adresează unei nișe de piață, respectiv acei turiști care vor o experiență balneară complectă, distractivă.

Experiența turistică balneară din aquapark este o competiție reală pentru complexul balnear de la Hajdúszoboszló, Ungaria, cel mai important complex turistic balnear din Europa de Est.

Obiectivele de viitor ale locației, respectiv realizarea unei baze de tratament moderne, cu echipamente medicale de ultimă generație, sunt axate pe atuurile zonei, pe punctele tari oferite de resursele naturale, și sunt obiective realistice și realizabile.

Pe hotel, gradul de ocupare mediu anual este de 78%, la o capacitate de 111 camere. Pe Aquapark, în primele zece luni în anul 2014 au fost vândute 140.000 de bilete de intrare, vara, în medie sunt 1000-1500 de oameni pe zi.

Totodată, realizarea Aquaparkului are un efect benefic pentru stațiune, deoarece oferă un loc de distracție și agrement, răspunzând unei nevoi apărute pe plan local, adică lipsa posibilităților de distracție.

Pe de altă parte, complexul turistic President are un efect benefic asupra regiunii prin programele și evenimentele organizate, prin numărul mare de turiști aduși și printr-o contribuție importantă prin taxele plătite la autoritățile locale.

Aplicarea bunei practici în alte contexte este realizabilă, dat fiind faptul că atât județul Bihor, cât și județul Covasna dispun de un potențial balnear important, respectiv fondurile europene cu care s-a dezvoltat complexul turistic, pas cu pas, într-un mod durabil, sunt disponibile tuturor întreprinderilor din domeniu.

 

Photo credits: www.facebook.com/Hotel.President.Baile.Felix, http://www.baile-felix.ro